BRÂNCUȘI și MAGRIN

    Expoziția ocupa un corp întreg de clădire, dintre cele mari ale campusului, cu 2-3 etaje și prezenta lucrări ale celor mai mari pictori ai lumii, originale sau reproduceri. Un spațiu special însă era ocupat numai de lucrările lui Brâncuși. Probabil că este de notorietate faptul că marele nostru sculptor s-a ocupat destul de mult și de arta fotografică, însă acest lucru se comentează, evident, mai puțin.

    Într-adevăr, Brâncuși nu era prezentat prin sculpturi, ci prin fotografii realizate chiar de el, îndeosebi cu lucrările lui. Surpriza mai mare însă a fost că accesul la lucrările neprotejate ale marilor pictori era total liber și chiar le puteai fotografia fără blitz, nu te oprea nimeni, în timp ce accesul la fotografiile lui Brâncuși era cu pază armată și în niciun caz nu aveai voie să folosești aparatul de fotografiat, chiar și fără blitz și, chiar dacă fiecare exponat era pus pe perete sub o casetă de sticlă. Adică picturile celebre erau neprotejate, nepăzite și puteau fi fotografiate liber, în timp ce fotografiile lui Brâncuși, puse sub sticlă și păzite de oameni cu pistoale, nu!

    L-am întrebat pe unul dintre gardienii înarmați de ce această protecție clar disproporționată, la care el mi-a răspuns cu ochii mari și vădit surprins: „Păi cum altfel? Este Brâncuși!” Mândria de român mi-a umplut pieptul la maxim și mai că îmi venea să îl iau în brațe și să-l pup. Și nu numai că era o confirmare a respectului și înaltei aprecieri acordate geniului lui Brâncuși, ci era ceva în plus: acel gardian știa despre el, despre valoarea lui! Poate că a fost instruit să știe ce are în pază, dar nu contează! Și-a însușit responsabilitatea împreună cu ceilalți și era oarecum mândru de rolul lui acolo! Îmi venea să plâng! De câte ori în viață avem norocul ca undeva în lume să putem trăi astfel de momente de mândrie națională? Rar, mult prea rar!

    De ce am scris despre acest episod? Din mai multe motive, dintre care două sunt clar principale și anume:

    În primul rând, pentru că Asociația Societatea Culturală Anatole Magrin 1878 promovează viața și opera lui Magrin, unul din marii fotografi ai vremurilor lui, de pe meleagurile noastre, personalitate cu care ne mândrim. Ambii mari artiști, Brâncuși și Magrin, au avut ca pasiune arta fotografică și prin tot ceea ce au creat, nu numai prin fotografie, au încercat să atingă perfecțiunea. Au fost contemporani cea mai mare parte din viață. Brâncuși s-a născut în România și a murit în Franța, iar Magrin s-a născut în Franța și a murit în România. Fiecare și-a manifestat pasiunea în țara celuilalt, ceea ce confirmă încă o dată că geniul este universal, nu are granițe.

    În al doilea rând – care foarte ușor ar putea fi primul – pentru că niciodată nu trebuie să abandonăm preocuparea de a ne cizela caracterul, de a ne înalța spiritul. Mai este oare nevoie să-l numesc pe cel ce a arătat lumi întregii cum trebuie făcut acest lucru, cum se șlefuiește piatra și spiritul? Cu siguranță nu este nevoie să privim foarte atent pentru a vedea că lucrările lui sunt reprezentarea unor caractere perfect șlefuite. Și vreau să citez câteva din cuvintele citite mai demult, spuse chiar de marele nostru geniu: „Priviți-mi sculpturile până când le veți vedea! Cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut!” – și ne ajută la propriu, propunându-ne prin fotografiile sale un mod de a-i vedea opera. Sau: „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.” Tot el mărturisea că nu vrea să dăltuiască pasărea, ci zborul ei, că nu trupul omului e țelul artei sale, ci aspirația sa existențială.

    Și revenind la episodul prezentat mai sus, trebuie să reținem că în urmă cu peste un sfert de secol, într-un mic orașel din Ohio, marele Brâncuși era omagiat prin expunerea la muzeul de artă al universității locale nu a unor sculpturi, ci a unora dintre fotografiile sale și cu siguranță acest lucru nu era o premieră în Statele Unite. Vă spun în cunoștință de cauză că acolo sunt tot timpul, simultan, multe evenimente culturale care se plimbă dintr-un oraș în altul.